Sunt deja de două zile în Africa. Am experiență, așa că, atunci când fac dreapta, nu o mai iau pe contrasens, iar atunci când mă duc, nu am impresia că vin. Nu sunt încă lămurit dacă Johannesburgul e metropolă sau regiune. Bine, poate fi și țară fără probleme, atât timp cât Andorra are statutul ăsta în Europa. Ideea e că distanțele sunt uriașe și dacă mergem pe varianta orașului, atunci autostrăzile lor sunt cum ar veni bulevarde. Se circulă ca la noi. Haotic. E adevărat că albii nu prea merg pe străzi și că recomandările sunt să nu ne aventurăm pe întuneric în centru. Sau mai ales în centru. Sentimentul de nesiguranță te însoțește cumva. Și din cauza legendelor, dar și a sârmelor ghimpate ce acoperă gardurile caselor mai arătoase. Localnicii cu care am interacționat până acum sunt însă foarte prietenoși. Dornici să ajute. Vorbesc fără excepție engleza și zâmbesc aproape tot timpul.
Mall-urile sunt cele mai sigure Ca turist, cel mai sigur te simți în mall-uri. Bine, e și anotimpul care nu îți permite să stai prea mult pe afară după lăsarea întunericului. Chiar dacă iarna soarele e foarte puternic și până la apus ai senzația că e mai degrabă cald. Senzația că e un frig pătrunzător apare însă imediat și, dacă nu ai un pulover mai gros sau o geacă, seara târziu ai o problemă.
Revenind la mall-uri și la prețuri. Poate vă întrebați cât e o vuvuzelă. Diferă prețul, diferă mărimea, dar, fir-ar să fie, zgomotul făcut e același. Pentru o drăcie de-asta plătești de la 9 rand, adică un euro, în sus. Vuvuzelele uriașe pot ajunge și pe la 10 euro. Afacerea se dezvoltă. Sâmbătă, în drum spre stadion, am văzut un sud-african cu trompete de-ale lor și la următorul semafor un frate de-al lui vânzând dopuri pentru urechi. Aaa, și ce mai e spectaculos în Africa e felul în care polițiștii dirijează circulația. Sunt câte trei într-o intersecție și se sincronizează aproape perfect. Au niște mișcări ca de dans și sunt tot timpul relaxați și cu zâmbetul pe buze, în ciuda traficului infernal și a șoferilor total certați cu regulile de circulație.
Negrese cu cosițe Două vorbe și despre femeile din Africa pentru publicul țintă, preÂponderent masculin al ProSport. Drăguțe. Drăguțe spre bune adică, pe românește vorbind. Negresele au trăsături interesante și pun mare preț pe coafurile care mai de care mai fistichii, cu cosițe și împletituri. Am întrebat o chelneriță cât timp pierde dimineața pentru a-și face părul. Nu pot spune că s-a înroșit, dar a chicotit pe limba ei: „Mai puțin decât vă închipuiți, domnule”. Femeile albe sunt frumoase. Au trăsături de nordice și constituție de africance.
Îmi amintesc că într-unul dintre primele stagii de pregătire în care am fost cu o echipă – ca jurnalist, firește -, am auzit o glumă. Cam de stadion, așa, dar merită spusă. Un jucător către celălalt: „Îți place gagica aia?”, „Merge, dar parcă are picioare de fotbalist”, „Zici așa acum, dar peste o săptămână de cantonament o să spui că femeia de serviciu e zână”. Așadar, concluzia trasă după două zile că sud-africancele sunt femei frumoase e una obiectivă. Păcat că 18% dintre ele sunt pozitive, în sensul negativ al cuvântului.
Stadionul din Brooklyn „Loftus Versfeld”, arena cu o capacitate de 50.000 de locuri din capitala administrativă a Africii de Sud, este situată într-un cartier cu nume înfricoșător. În a treia zi de Africa mi-am permis luxul de a merge cel mai mult pe jos. Încep să îmi trăiesc propria experiență, ignorând cumva știrile înfricoșătoare de pe agenții. Până acum, toți localnicii cu care am vorbit au fost extrem de prietenoși. În benzinărie, un tip pe care, dacă ai judeca numai după cum arată, ar trebui să îți blochezi ușile, mânuia POS-ul și vorbea engleza mai bine decât orice comerciant de la noi. Și ce are benzinăria cu mersul pe jos? Neavând Parking la meciul Serbia – Ghana, am lăsat mașina mai departe de stadion.
Cai și taburi pe terenul de rugby Am trecut printr-un cartier gen Cotroceni la noi, fără mașini parcate în fața curților și cu multă sârmă ghimpată pe garduri. În rest, liniște. Trafic oricum de duminică, limitat de restricțiile din perimetrul stadionului. Arena din Pretoria se află într-un cartier cu denumire înfricoșătoare: Brooklyn. Cu toate acestea, puzderia de polițiști te face să te simți confortabil. Sunt și călare, și în niște taburi speciale. Au campat pe un teren de rugby din apropiere. Caii pasc, taburile torc. Distanțele sunt mari și, în afară de spectatorii care merg spre stadion, localnicii sunt ascunși. Nu prea există trotuare. Doar sol roșu și arid. Și foarte mult praf.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER